Combinatia 3 si 2 este cea mai grea de pana acum. Din experienta noastra. Nu e usor sa fi parinte, dar sa fi parintele unui copil de 3 ani si a altuia de 2 ani, imi pare cea mai grea provocare cu care ne-am confruntat in viata noastra de parinti.
Nu exista zen. Vietile ne sunt guvernate de haos. Un haos pe care, uneori, reusim sa il stapanim. Doar uneori. Atunci respiram. Tragem aer adanc in piept si ne pregatim pentru ce va urma. Sigur urmeaza ceva. Traim din provocare in provocare, dar provocarea cea mai mare a ramas aceeasi: sa ne crestem copiii fara sa ii „stricam”.
E greu sa nu gresesti. E imposibil sa fim perfecti…. de fapt am inteles inca de la inceputuri ca perfectiunea in parintit nu poate fi atinsa. In parintitul nostru. Daca voi reusiti, chapeaux!
Anul acesta, greul lor ne-a impovarat. Da, greul lor. LOR le este cel mai greu. Sunt incercati de sentimente carora nu stiu cum sa le faca fata si astfel se naste haosul in care traim. Analizand la rece, e simplu; in mijlocul evenimentelor totul pare ingrozitor de incalcit. In fapt, nevoilor micilor omuleti noi nu le putem raspunde integral. Incercam sa ne impartim atentia, sarcinile…. dar nu ne iese mereu. Din pacate pentru ei, nu ne au mereu pe amandoi in preajma… si nici nu sunt capabili sa inteleaga ca sunt momente in care trebuie sa prioritizam. Pentru ei amanarea inseamna refuz. Si asta ne face sarcina mai grea.
Incapatanarea unui copil de 3 ani si „terrible two”-ul celuilalt, nu fac casa buna. Nu in familia noastra. Sunt momente in care ne simtim vinovati fata de ei… pentru ca am decis sa avem doi copii de varste atat de apropiate.
Zilele trec, EI ne capteaza tot timpul si toata energia. Ei si joburile noastre…. Anul acesta blogul si-a gasit cu mare greutate loc in vietile noastre.
Anul acesta este anul in care am pus mana pe orice material de parenting mi-a cazut in mana si AM CITIT! …. pana acum, recunosc ca citeam in diagonala…. Acum am citit si am aplicat. Nu tot. Nu sunft fan declarat a niciunui autor consacrat de parenting, dar am spicuit cate ceva din mai fiecare metoda si am aplicat sau am incercat sa aplic cam tot ce se potrivea convingerilor noastre. Unele functioneaza. Altele, nu.
Voi cum reusiti cand dati de greu?
9 comentarii
Si la noi e aceeasi situatie, desi acum sunt mai mici : fetita are 1 an si 5 luni, iar baiatul 5 luni ( 2 cezariene intr-un an)… sunt momente in care ma intreb cum o sa rezist astazi sau maine, oare o sa mai am forta?!…eu tot speram ca va fi mai usor cu trecerea timpului, dar vad ca nu e chiar asa… deci, nu pot decat sa imi urez succes! Si voua la fel!
la noi diferenta e de 1 an si 3 luni… mie, sincer, imi parea mai usor atunci. comparativ, desigur. Ma incurajez mereu spunandu-mi ca in etapa urmatoare va fi mai usor. Merge. … doar auto-incurajarea.
Sa iti traiasca si sa fie sanatosi; si voi asemenea. Hang on!!
Nu cred ca există soluţii standard, dacă s-ar fi găsit am fi fost toţi zen, vb ta. Eu nu am cum sa vb din experienţă ptr ca la noi e doar Alice si stiu că nu se compară. Sora mea are 2, diferenţa 4 ani si nu e mai linişte. Cred ca trebuie sa încercăm sa fim mai înţelegătoare cu noi, am o bănuiala ca piticii nu sunt asa de exigenţi cu noi, chiar dacă asa arată. Succes si suntem pe aici si va urmarim, încercând sa va fim aproape. Pupici
nu ma incurajezi deloc. 🙂 🙂 Te pup.
aaa, daca vrei solutii, te dezamagesc. N-am. Facem si noi tot ce putem. Uneori ne iese mai bine, alteori mai rau
deloc incurajator. Deloc. „tot ce putem” pare de multe ori insuficient … 🙁
haos si aici, desi distanta dintre copii e de aproape 4 ani.
macar scade sentimentul de vinovatie fata de ei… 🙂