Dar eu am voie sa nu mai pot?

Vineri, Forfecutsa intreba pe facebook daca are voie sa nu mai poata.. azi am citit o postare emotionanta la Ea (si Ea)… V-am lasat link pentru ca merita citita. Nu sunt de ignorat nici comentariile la postarea forfecutsei…

E firesc si normal sa nu mai poti. E firesc sa te lasi coplesit, dar suficient cat sa iti incarci iar bateriile. M-am “plans”destul la viata mea… poate prea mult, dar nu am exagerat. Am fost sincera. De multe ori m-am simtit prost dupa ce reciteam textele… ma simteam vinovata fata de copiii mei. Sper sa nu ma acuze ca am fost sincera. E greu sa recunosti ca nu mai poti. E greu sa recunosti asta in fata mamelor pentru care mamicia e o a doua natura. E greu. E greu sa nu dormi nopti la rand. E greu sa alaptezi cu rani la sani. E frustrant sa nu ai lapte sa iti alimentezi copilul. E greu sa iei decizii pentru copilul tau – acestea il vor marca”pozitiv sau negativ, si tu esti “vinovata”. E greu sa ii asiguri o alimentatie sanatoasa cu atatea tentatii in jur. E greu sa performezi la job si sa ai chef de joaca acasa. E greu sa te joci, sa faci curat si sa gatesti concomitent…. Ah, si poate mai intinzi si niste rufe.. E greu sa te imparti intre job si casa atunci cand copilul tau e bolnav sau atunci cand ai un deadline presant la birou in timp ce copilul tau are o lectie deschisa… E greu sa ai pofta de joaca atunci cand duci pe umeri povara zilei de maine.

E greu si totusi frumos! Nu, nu sunt masochista. In toata valtoarea numita mamicie extista milioane de momente frumoase. Ele ne fac sa rezistam si ne dau putere sa mergem mai departe. Si ele. Daca as fi genul acela de mama pentru care mamicia e o a doua natura probabil ca m-as opri aici, dar nu sunt. Poate ca sunt o mama “rea”, dar pentru mine nu sunt mereu suficiente aceste momente frumoase pentru a-mi reincarca bateriile. Imi place sa cred ca nu sunt anormala; ca nu sunt singura…

Seara trecuta am avut ocazia sa particip la un eveniment organizat de Varta cu ocazia lansarii acumulatorilor Ready2Use. Ce treaba are energia mea sinusoidala cu acumulatorii? … in afara de faptul ca acesti acumulatori prind bine atunci cand eu sunt la pamant, nimic. Cum prind bine? Pai alimenteaza jucariile ce ii tin ocupati pe cei mici. Nu va imaginati ca cei mici nu fac altceva decat sa se joace la jucarii alimentate cu energie, dar cum acestea sunt interactive si le capteaza repede atentia, sunt un ragaz nemaipomenit, suficient pentru a-mi trage sufletul. Sa nu-mi spuneti ca voi nu apelati la astfel de “diversiuni”pentru cel mic, pentru ca ma voi simti o mama si mai .. nepotrivita.

Dupa evenientul de ieri nu fac altceva decat sa astept cu interes ca Varta sa lanseze si acumulatorii pentru mame. 🙂 Asa, cu o scurta pauza de alimentare, as deveni rapid o mama gata de actiune. 🙂 Delirez, stiu!

Iar m-am lungit plangandu-ma.. dar macar sunt energizata. Rili! Nu stiu cum a fost pentru celelalte participante insa pentru mine evenimentul a fost… inspirational. Nu am avut revelatii, dar mi-a prins bine sa mi se reaminteasca cat de important este sa am energie sa fiu “acolo”pentru copiii mei. Si mi-a prins bine si sa mi se reaminteasca cat de simplu este sa ma automotivez sa pot. Pentru asta ii sunt recunoscatoare Mirunei Patrascu. De multe ori, sunt atat de lipsita de energie incat nu mai pot nici sa gandesc limpede… sper ca in acele momente sa imi vina in minte indemnul Mirunei cum ca e greu numai pana ma las antrenata in joc. Si asa e!

Aseara am participat la un evenimet frumos, alaturi de oameni frumosi pe care mi-a facut placere sa ii vad / revad, dar despre care va voi povesti mai multe intr-o alta postare… cand voi face rost si de o poza cu mine (vai, cat sunt de narcisista!). Nu de alta, dar vreau sa ma laud cu machiajul pe care l-am etalat… unul cum mie nu o sa imi iasa niciodata!

Acum fug spre cei mici care ma asteapta, dupa ce mi-am petrecut 9 ore la job, sa ii duc in parc.